Plimbare

Când veneam azi la facultate cu 5-ul, am abonament pe toate liniile acum, îmi permit, mi-am pus căştile în urechi şi mă uitam pe geam, era un cer superb, exact cum îmi place mie, cerul albastru presărat cu nori de diferite forme, unul mai gri alţii mai albi. Soarele se ascundea după unul, împrăştiind căldura şi culoarea lui. Unii nori erau foarte aproape şi îi vedeam cum se lasă purtaţi de vânt. În depărtare vedeam alţi nori care stăteau şi m-am întrebat care-i mersul, norii vor să se apropie cât mai mult de pământ ca să danseze în vânt şi într-un final să se spargă în ploaie sau să fie cât mai departe astfel încât să nu se întâmple minunea? M-am ofticat că n-am aparatul care mi-l doresc să imortalizez momentul. Ieri m-am ofticat şi mai tare, a intrat Alex pe mine, pe mess, să mă cheme la un majorat să fac poze, mă întreba cât cer..în gândul meu..i-a uite frate, lumea mă cere şi eu n-am cu ce... M-a visez de atâtea ori, chiar şi cu ochii deschişi cum scot aparatul din geantă, montez obiectivul, pun blitzul, îmi înfăşor cureaua în jurul mâinii, ţintesc şi încep să trag ca şi cum aş fi soldatul de elită în legiunea străină.
Şi ca să revin la plimbarea mea cu 5-u, mi-a fost distrasă atenţia de la cer la un grup de colindători, nişte ţâşti de-o şchioapă îmbrăcaţi în costume de urs şi costume tradiţionale, cu instrumente şi împreună cu şeful haitei, unu mai ţigănos cu mustaţa. Păreau cu toţii fericiţi, zâmbeau, râdeau, dansau, cântau şi băteau în tobă. M-am întristat puţin că lumea era aşa indiferentă cu ei, dar m-au făcut să zâmbesc, asta a contat. M-am întors pe cer. Am ajuns la gară. E curios cum poţi să priveşti lumea cu căştile pe urechi, nu mai auzi nimic din exterior, auzi doar ce vrei tu, îmi creez scenarii, fac filme pe melodiile care le ascult, privesc lumea cu încetinitorul sau încerc să o grăbesc uitându-mă repede în multe direcţii diferite. "Poti să spui ce vrei despre mine, atât timp cât am căştile pe urechi nu mă afectezi cu nimic, îţi râd în faţă şi tu nu poţi să faci nimic, poţi doar să te uiţi la mine şi să te oftici că nu te bag în seama” sună puţin egoist, nu poţi să fii indiferent la unele lucruri, dar aşa e, cel puţin în cazul meu, căştile îmi dau şi o anumită siguranţă "as long as I have these you can't touch me”. Am coborât din 5 cu căştile în urechi şi cu privirea undeva la linia orizontului, nici prea sus nici prea jos, sunt încrezător în mine, ştiu că lumea mă priveşte, nu sunt arogant, doar sigur pe mine. Ştiu că tre să ajung la 100 şi să mă urc în el şi nu o să mă oprească nimeni şi nimic! Mă urc în 100, am văzut un loc liber, dinala 2 locuri faţă în faţă, pe unul stătea o femeie. Aş fi vrut să stau jos dar ezit, se pune un băiat în locul meu. Nu-I nimic stau în picioare, am căştile pe urechi. Băiatul coboară la un moment dat, numai ezit, mă pun jos, nu s-a întâmplat nimic, femeia era încă acolo. La un moment dat a plecat şi am rămas doar eu, muzica şi cerul. Dar nu m-am mai uitat la el, m-am uitat pe străzi, în jur.