Căsuţa mea

Mă gândeam adineauri, în situaţia în care ma aflu, adică o harababură totală, adică în renovare - bucăţi mari de geamuri rezemate ici colea, teancuri de haine aruncate, sertare unul peste celălalt, mese stând în 2 picioare, mobila în aer, saci de var tolăniţi asemenea oamenilor în portocaliu de la drumuri şi poduri, praf peste tot - la campania de promovare a celor de la Dedeman, aia cu bârlogu şi vaste apartamente. Mă gândeam, eu cum mi-aş numi locuinţa? E un apartament cu 2 camere, undeva în Balcani la ieşire din Constanţa.
"Apartament" e o denumire cam tehnică, merge să-l folosesti doar în anunţurile din ziar.
"Bârlog", ar merge iarna, când eşti cu şuba pe tine şi cu mucii îngheţaţi, după ce ai încasat deja prea mulţi bulgări în ceafă, că na, tu eşti ăl mai uşor de luat în ţintă, şi le spui prietenilor tăi "Mă bulanilor, să dea aviara în voi, mie nu-mi mai convine, io-s fraieru vostru? Mă duc în bârlogu meu, să-mi pun curu lânga sobă şi să beau un cioco fierbinte". L-aş folosi, dar nu mă simt ca un urs.
"Cuib"..eh, ăsta, e..roz, ca să zic aşa, e pentru îndrogostiţi şi pentru wanna be. Cuibul e de folosit în dublu. E locul unde se întâmplă păcatele. "Hai să-mi vezi cuibul....Ce?!?".
"Grotă", eventual dacă stăteam la subsol sau în căminul de la Energetic. "Tu unde stai? Eşti din Constanţa?....Da, am o grotă cu 2 camere la ieşire din oraş....?!?".
"Vizuină"...dacă eram o roşcată, 1,80, 97-62-96, independentă, studentă la Ştiinţele Naturii, anul 4 si visul ei era să ajungă soţie de ministru al mediului...sau dacă eram un travestit..da, îi ziceam vizuină, dar la naiba, nu sunt, aşa că iese din discuţie. "Unde ai fost mă aseară? Ţi-am dat vreo 20 de apeluri....Bă frăţică, am fost cu roşcata aia de la Drept, o şti că ti-am aratat-o, e piesă gagică, i-am vizitat vizuina...".
"Palat"..no mâncaţiash sufletu thău, eu phalat nu-i zâc, chitâ că stauu la 4 şi e multe scări rulante de urcatâ, da n-are cele 7 minhuni în faţhă şi nici bambus cu urşhi panda (deşi unii chiar ar pune botul). "Bă au venit aştia din Irak azi, mi-au pus nişte gradini dalea suspendate la palat, zici că stau în Babilon.....Să mori tu!".
La final, a rămas "Oricum i-ai spune, casa ta are nevoie de tine.." la cărat mobilă, la dezlipit linoleu, la cărat gunoaie, la cărat parchet, saci cu glet, iar mobilă şi iar linoleu. Deci şti chestia aia elastica şi lunecoasă întinsă pe jos care îi spune linoleu. M-a rupt! Trebuia - am zis "trebuia" şi nu "vroiam să" - să dezlipesc linoleul de 20 de ani să-i fac loc la noul parchet. E ca atunci când faci alpinism, te apuci de fiecare pietroi şi te tragi în sus. Satisfacţia mea când se dezlipea o particică din linoleu era echivalentă cu avansarea pe versant.
Acum îmi venea în minte, ca am adus vorba de anunţuri mai sus, la o campanie pentru cei care au agenţii imobiliare. Cum ar fi sa vezi în ziar în loc de "Vând apartament cu 2 camere, vedere la mare..." ceva de genu "Vând cuib cu 2 camere, vedere la mare, perfect pentru tinerii însuraţei..". "Vând grote, bârloguri, vizuine şi palate..." ţinând cont că e criză şi piaţa imobiliarelor e la pământ, cred că le-ar folosi puţin Guerilla.

Ca să închei, şti expresia aia, când tocmai te-ai întors dintr-o călătorie, deschizi nerăbdător uşa, îţi arunci bagajele undeva pe cuier, te descalţi şi te întinzi pe fotoliu sau pe canapea, şi simţi o pace interioară, e linişte şi-ţi spui că nicăieri nu-i mai bine ca acasă. M-am hotărât, o să-i spun căsuţa mea.

Cugetare

Prima oară când am creat acest blog l-am făcut în speranţa că voi posta poze făcute de mine săptămânal (şi încă visez la ziua aia) şi melodii create de mine, poze de la petreceri, articole despre DJ şi lumea muzicii electronice în general. Am început timid, dădeam câte un copy paste de pe un site cu câte o ştire, şi nu sunt foarte multe. Defapt mi-am făcut blog ca să fiu în trend. Stăteam atât de mult pe net şi zilnic vedeam cum apare câte unul. Am zis să-mi fac şi eu, că nu o fi atât de greu să scri 3 surcele. Pe parcurs mi-am pierdut interesul, grav. La un moment dat nici nu ştiam dacă mai există. De curând, am câteva blog-uri pe care le urmăresc aproape zilnic, din diferite arii de specialitate. Unii chiar mă uimesc cum pot scrie atât de uşor, şi chiar m-au inspirat, umorul lor şi arta de a povesti. Cred că de asta am şi continuat să scriu aici, pentru a învăţa să povestesc într-un mod cât mai amuzant lucruri care mi se întâmplă mie şi nu numai. Îl iau mai mult ca un jurnal personal. Dar acum mă macina întrebarea, de ce sa continui să îl scriu online, când pot foarte bine să-l scriu pe hârtie sau într-un document? Nu e ca şi cum aş avea 3000 de vizitatori încât să obţin un venit din reclame. Cineva mi-a zis că e bine pentru mine, să mă exprim mai uşor dar şi pentru ea să ştie de mine, cred, sau să vadă cum mă simt. De multe ori am zis ca o sa vin aici şi am să ma plâng de tot ce nu merge în viaţa mea, şi la fel de multe ori m-am oprit din a face asta.
Na că am reuşit să mai scriu ceva, mi-e somn tare, n-am dormit decât vreo 6 ore din 36 şi muzica asta cill mă moaie şi mai tare, ah şi sunt undeva pe jos, la propriu, pe podea, sunt în renovări, mi-a înţepenit spinarea, medic!

10 secunde

- Ridică-te..
- ...
- Ai 10 secunde să-mi spui cine eşti..
- Cum? Să spun cine sunt? Păi eu sunt eu, stai aşa, trebuie să mă gândesc..
- 1...2...3...stai jos, timpul tău s-a terminat..
Poţi să numeri până la 10 şi să îmi spui cine eşti? De ce ţi-aş acorda atenţia mea? Ce ai tu de oferit? Crezi că te cunoşti atât de bine încât să-mi spui ce comori ascunzi tu în 10 secunde preţioase pentru mine? Crezi că ar trebui să-ţi ofer mai mult timp? De ce? Crezi că meriţi? Nu, nu meriţi.
- În picioare, e rândul tău, ai 10 secunde..