Libertate frate..

Mi s-a întamplat ceva draguţ în seara asta, eram în 100 cu caştile în urechi şi cu playerul în mână. Stăteam cu capul lipit de geamul rece şi priveam în gol luminile de pe stradă, scufundat în muzica ce-mi gâdila urechile. La un moment dat se pune lângă mine un nene cu părul cărunt şi pielea îmbătrânită, nu prea i-am dat importanţă, dar mi-a dat el mie. Avea pe el o geaca mare şi parcă m-a inghesuit puţin pe scaun. Dintr-o dată a început să tresară, nu mi-am dat prima oara seama de ce, am crezut ca o avea ceva, vreun fix, dar mi-am dat seama că defapt sughiţă. Am zis că-i beat.
Cum se termina o melodie eu butonam playerul să pun o alta. El se apleca să vadă ce fac eu, sau să vadă ce melodii am în playlist, asta nu ştiu, dar de fiecare dată când schimbam el se uita. La un moment mă întreaba dacă maşina în care ne aflăm e 100 şi dacă merge la gară, eu am dat din cap în semn de aprobare. Mă întreabă de ce la gară e sfârşitul lui 100, n-am înţeles întrebarea, am dat din umeri că nu ştiu. Ajunşi la gară ne-am ridicat să coborâm, mi-a zâmbit şi mi-a mulţumit, probabil pentru că i-am zis că aia era gara. M-a întrebat dacă poate să-mi spună nepoate, eu i-am zâmbit şi i-am zis "clar!", replica a venit imediat, "eh, nu-ţi zic clar, iţi zic nepoate". I-am pus mâna pe umăr, am început să râdem amândoi şi ne-am urat o seară bună. Eu m-am dus spre staţie să iau 5-ul, care curios era la colţ pregatit să facă stânga pentru a ajunge în staţie. Am urcat, butonez iar playerul, bag muzică electronică. Lângă mine se urcă, cine crezi, acelaşi nene. Mă întreabă ce muzică ascult, eu îi raspund. Pe faţa lui se vede o oaresce dezamăgire.."ah, muzica aia făra suflet". Eu încerc să-i explic că fiecare persoană percepe muzica în felul lui şi că pentru mine această muzică are suflet. Îl întreb ce muzică ascultă dunmealui, "Beatles" zice el, "libertate frate, heh, i-au terorizat pe ăştia, lumea cu părul lung, ce-i mai urmarea poliţia". Se apropia de staţia unde trebuia să coboare şi ne-am despărţit printr-o strângere caldă de mana.

Se simte...

...chiar dacă tu crezi că nu, fiecare secundă, fiecare minut, fiecare sfert, fiecare oră.
Simt respiraţia rece, o aud şi văd aburii ce-ţi ies din gura. Simt privirea pierdută. Simt fiecare atingere. Simt fiecare apăsare. Simt fiecare încruntare. Simt fiecare zâmbet. Simt orice suspin. Simt pulsul. Simt ecoul inimii. Simt lumina din ochi. Simt glasul.

Simţi?


Absence. by Roumen Koynov

Esec..

"Brick walls are there for a reason: they let us prove how badly we want things"

Randy Pausch

Încerc să-mi amintesc când a fost ultima oară când am simţit eşecul. De la eşecurile mici până la cele mai mari, unde să plâng de oftică. Acum nu-mi vin multe în cap poate pentru că deja am învăţat să trec peste şi le-am dat uitării, şi, poate pentru că nu mi-am dorit atât de mult acel lucru să se întâmple sau, pentru că nu s-a întamplat, începeam imediat să găsesc scuze şi motive că e mai bine că s-a întâmplat aşa, nu eram sincer cu mine, orgoliul era prea mare, încercam să mă protejez şi să par cât mai indiferent chiar dacă în interior altfel erau lucrurile.
Eşecurile te doboară şi te pot ţine mult timp acolo jos. It's up to you!
Din ele înveţi, te căleşti, trebuie sa fii tare, să fii realist, să ai un plan de rezervă, să priveşti opţiunile şi să o alegi imediat pe cea mai bună.
Poate sună puţin aiurea dar îmi place să fiu jos şi să simt eşecurile, să am parte de cât mai multe, să fiu umilit, să mă fac de ras. Până într-un punct în care explodez şi zbor atât de sus într-un loc în care voi, cei care aţi râs de mine, în lumea voastră de rutină, nici măcar nu visaţi.

"Experience is what you get, when you didn't get what you wanted" Randy Pausch

Despre dragoste

Din nefericire este prea adevărat că dacă duci lipsă de timp şi de bani, dragostea nu poate să fie decât orgie de cărutaş ori îndeplinirea unei îndatoriri conjugale. În loc să fie capriciul înflăcărat ori visător, devine respingătoare utilitate.

Charles Baudelaire

Bed for love

I can't sleep

De când am luat vacanţă am început să umblu mai mult noaptea şi să dorm mai mult ziua, adică mă culc pe la 6-7 şi mă trezesc pe la 16-17 cu dureri de cap, fără poftă de mâncare şi lipsit de energie. Aseară am zis să mă culc mai devreme, la 4 eram în pat. M-am foit 3 ore fără să pot închide un ochi mai mult de 5 min! M-am ridicat la 7 din pat căutând o soluţie. Am vrut să aprind iar calculatorul în speranţa că o să mă plictisesc şi-o să adorm, dar mă usturau ochii deja. Am ieşit pe balcon, un frig al naibii, şi mi-am încalzit puţin lapte, am citit undeva că cică adormi mai repede dacă bei un pahar de lapte cald înainte de culcare. Am băut cana de lapte, am mai belit puţin ochii la televizor şi ca să vezi minune, într-un final, am adormit ca un prunc, dar din păcate simptomele când m-am trezit erau aceleaşi.
Trag aici un semnal de alarmă, trebuie să îmi revin. Ştiu că o să urmeze o lună aglomerată, proiectul, LCC-ul şi nu cea din urma sesiunea, dar şi altele. O să încep prin a încerca să mă culc mai devreme de ora 2 şi să mă trezesc până în ora 10, puţină gimnastică nu strică şi un mic dejun bogat în toate alea necesare pentru ca mecanismul să meargă ca uns.

Somn frumos!

O atingere

"It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something." (Crash)

S-a terminat şi petrecerea de revelion, una reuşită din punctul meu de vedere. Am vrut să iasă bine, şi-a ieşit. M-am distrat, am cântat, am dansat până dimineaţă, am băut, cu măsură, mi se făcuse puţin rău la un moment dat de la şampanie, era prea dulce. Am mâncat pizza, rece, dar a fost bună, mai ales spre dimineaţă, e exact ce-ai nevoie, pe lângă o cană de zeamă de varză, dar na, asta lipsea la locaţie, noroc ca am acasă un butoi mare. Acum îmi dau seama de ce pune mama ditamai butoiul de varză, nu ca am fi noi mari iubitori ci in caz preventiv pentru mahmurelile de-a lungul anului, dar şi pentru că ne plac sarmalele.
Ce-am mai facut? Hmm..la ora 00:00 toată lumea era afară, se pupau, îşi urau de bine, ţipau, căntau, cerul era luminat de artificii, bubuieli se auzeau din toate parţile. O petarda mi-a sărit chiar în faţa în timp ce încercam să fac o floare, din fericire n-am paţit nimic, doar un ţiuit în ureche vreo 10 min. Mă simţeam ca în filmele de război, când bubuie lângă erou o ghiulea şi nu mai aude nimic decât acel sunet ascuţit şi totul se petrece cu încetinitorul în jur. Spre diferenţă de anul trecut când n-am reuşit să sparg sticla de şampanie decât din a3-a încercare dacă îmi amintesc bine, acum s-a spart din prima, se spune ca o să ai ghinion dacă nu o spargi de la început. Nu ştiu ce sa cred acum, un lucru ştiu sigur, s-a făcut ţandări sticla aia.
Cam asta a fost aseară, ce vroiam să subliniez e ceva ce-am observat. Atingerea, fiecăruia îi place să fie atins mai mult sau mai puţin, într-o oarecare măsură, e acel safe zone în care puţini au acces, spaţiul intim, zii cum vrei. Aseară toată lumea vroia să fie atins, luat în braţe, luat în hora, luat la dans, fiecare avea nevoie de afecţiune şi de sentimentul acela de a lua parte la ceva.